Studenţii îi cer lui Tăriceanu să delege un “înlocuitor de ministru”

Posted by admin on February 23, 2009 under Stiri | 126 Comments to Read

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) e supărată foc pe ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei. Aceştia îi vor trimite astăzi o scrisoare premierului Tăriceanu, prin care îi solicită delegarea unei persoane de contact, specializată pe probleme de educaţie, care să discute cu reprezentanţii studenţilor. „O să-i cerem premierului să numească un înlocuitor de ministru, pentru că Ministerul Educaţei ţine uşa închisă! Domnul Adomniţei mai are 88 de zile de mandat, nu-i mai pasă de noi.

Trebuie să-şi vadă de campanie, să mai fie odată deputat, că ministru nu mai are cum să fie! Nu vreau să-i dau nas, să mă milogesc de el, să se vadă cu studenţii”, ne-a declarat Gabriel Petrea, liderul UNSR. În urmă cu două săptămâni, UNSR şi USR (Uniunea Studenţilor din România) i-au lansat ministrului o invitaţie oficială la negocieri pe tema burselor şi a penuriei de locuri de cazare în cămine. Nici până la această oră, ministerul Educaţiei nu a convocat o întâlnire cu reprezentanţii studenţilor. (M.B.)

Participare la Romanian International University Fair

Posted by admin on under Proiecte | 141 Comments to Read

Asociaţia Studenţilor dinriuf

Universitatea „Politehnica” Bucureşti a fost singura asociaţie studenţească din UPB care a avut stand la RIUF. Am oferit informaţii atât despre UPB cât şi despre proiectele desfăşurate de AS Poli şi despre avantajele de a fi membru al unei organizaţii studenţeşti.

Bucharest Career Event

Posted by admin on under Proiecte | 139 Comments to Read

AS Poli au fost colaboratori la primul eveniment dedicat carierei în marile corporaţii din România, care oferă tinerilor şansa de a începe o carieră în cadrul acestora.


Crosul „Fugi de sesiune!”

Posted by admin on under Proiecte | 137 Comments to Read

În prag de sesiune i-am invitat pe toţi studenţii politehnişti să îşi pună adidaşii în picioare şi să participe la cros. Au fost premii pentru participanţi, voie bună şi multă mişcare.

Concurs de pescuit pe Dâmboviţa

Posted by admin on under Proiecte | 137 Comments to Read

pescuitConcursul de pescuit a reunit peste o sută de studenţi dornici să petreaca o zi relaxantă, să prindă peşte şi poate chiar si un premiu. S-au premiat cea mai mare captură, cea mai mică captură, cei mai mulţi peşti prinşi si cea mai inedită captură. Fiecare participant a primit o undiţă pe care a păstrat-o şi după terminarea competiţiei.

Training „Student Company”

Posted by admin on under Proiecte | 137 Comments to Read

AS Poli, în colaborare cu Junior Achievement Romania a organizat un training pentru studenţii din UPB interesaţi să îşi deschidă şi să îşi conducă propria firmă.

Seminarii P&G

Posted by admin on under Proiecte | 131 Comments to Read

Trainingurile de dezvoltare personală au fost realizate în colaborare cu compania Procter&Gamble. Acestea s-au axat pe identificarea şi dezvoltarea calităţilor personale, oferirea sfaturilor în legătură cu realizarea CV-ului, pregătirea pentru un interviu, dezvoltarea spiritului de echipă şi a calităţilor de lider.

Dialog cu Personalităţi

Posted by admin on under Proiecte | 147 Comments to Read

personalitatiLipsa de comunicare între studenţi şi diverse personalităţi din domeniul IT sau din mass-media, dar şi lipsa de exprimare a ideilor într-un cadru cât mai deschis a condus la  desfăşurarea acestui proiect  care a reuşit medierea întâlnirii, prin invitarea acestora  la un dialog cât mai liber, direct şi fără menajamente.

Read more of this article »

Ziarul Info@POLI

Posted by admin on under Proiecte | 422 Comments to Read

Necesitatea informarii studenţilor şi profesorilor,dar şi lipsa  unui cadru în care aceştia să îşi poata exprima ideile si publica gândurile a dus la apariţia în luna iunie a anului 2004 a revistei  Info@POLI, prima revistă a studenţilor din Universitatea Politehnica Bucureşti.
Read more of this article »

Concurs de fotografie si grafică

Posted by admin on under Proiecte | 132 Comments to Read

concurs-foto

Concursul cu tema: „Studenţia în UPB” a încearcat remarcarea studenţilor talentaţi în arta fotografică, desen sau pictură, prin oferirea posibilităţii de a-şi expune lucrările în Rectoratul UPB. Acestea au fost expuse timp de trei zile şi au putut fi admirate de toţi cei interesaţi. Cele mai bune lucrări au fost premiate cu trepiede, seturi de filtre sau abonamente la o revistă de fotografie.
:-)