60 de studenţi vor fi formaţi, prin programe de master, beneficiind de burse, în cadrul unui proiect cofinanţat din Fondul Social European.
Activitatea de formare pentru studenţi va demara în anul academic 2011/2012, în Universităţile POLITEHNICA din Bucureşti, respectiv POLITEHNICA din Timişoara.
Vor fi acordate 60 de burse de studiu, iar cei 60 de studenţi vor efectua stagii de cercetare la partenerul transnaţional din cadrul proiectului.
Totodată, va fi creată o platformă e-learning dedicată proiectului, vor fi elaborate 4 programe de studii universitare de Master, în domeniul Micro şi Nanomaterialelor, 4 planuri de învăţământ, 40 de fişe de disciplină şi 40 de manuale de studiu şi se vor realiza demersurile necesare pentru înscrierea în Registrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior a două calificări noi. Una din activităţile proiectului prevede şi realizarea unui studiu, în vederea valorificării experienţei europene, pentru identificarea necesităţilor existente pe piaţa muncii în domeniul vizat, precum şi identificarea nevoilor grupului-ţintă.
Obiectivul principal al proiectului constă în îmbunătăţirea oportunităţilor de învăţare pentru studenţi, prin elaborarea şi implementarea unor programe de masterat de tip Bologna, inovatoare şi flexibile, adaptate cerinţelor pieţii muncii şi ale societăţii bazate pe cunoaştere.
Pentru mai multe informaţii privind proiectul „Elaborarea şi implementarea programelor de masterat în domeniul Micro şi Nanomaterialelor – MASTERMAT”, vă rugăm să vizitaţi site-ul proiectului: www.mastermat.upb.ro sau www.mastermat.pub.ro!

Concursul de pescuit a reunit peste o sută de studenţi dornici să petreaca o zi relaxantă, să prindă peşte şi poate chiar si un premiu. S-au premiat cea mai mare captură, cea mai mică captură, cei mai mulţi peşti prinşi si cea mai inedită captură. Fiecare participant a primit o undiţă pe care a păstrat-o şi după terminarea competiţiei.
Lipsa de comunicare între studenţi şi diverse personalităţi din domeniul IT sau din mass-media, dar şi lipsa de exprimare a ideilor într-un cadru cât mai deschis a condus la desfăşurarea acestui proiect care a reuşit medierea întâlnirii, prin invitarea acestora la un dialog cât mai liber, direct şi fără menajamente.